Stai băi ca n-am murit

Sep 26, 2010 de

Simţean nevoia să clarific treaba asta. Sunt încă aici, doar că nu prea. Încă mă ocup de blog, doar că nu chiar. Mai vreau să scriu, doar că n-am simţit nevoia. Am ce să scriu, doar că n-am idei. Care sunteţi ăia de vă plângeţi că am luat-o prea mult cu politica… Păi da băi, că măcar atunci când vine vorba de aia ştim direcţia generală: ei e proşti, noi e deştepti. Ei e şi bogaţi şi noi e săraci, dar e la mintea cocoşului că acest lucru nu a fost infleunţat de capacitatea noastră de a ne descurca în viaţă.

În orice caz, n-am murit, doar că pe aici nu mai exist. Mă găsiţi totuşi (aproape) zilnic pe The 365 Plan unde postez chestiile alea din ce în ce mai puţin colorate pe care le fac. Sunt convins că treaba asta cu monocromia este ceva de mare artă, de mare pricepere, de cel mai talent talent care a întâlnit planeta, dar eu o văd doar ca pe o monotonie care pune stăpânire pe un psihic care şi aşa nu era dintre cele mai creative. Sau poate era, dar nu îşi dădea seama. Păi dacă nu îşi dădea seama, nu e el fraier? Ce să zic, o fi fost, acum nu prea mai e nimic.

Vă las cu o prezentare de pe flickr-ul meu şi v-as lăsa şi cu o melodie din aia tristă şi ciudată, dar mă gândesc că vă stric dispoziţia. Am să pun această prezentare de care ziceam, uite aici pe prima pagină. Am înţeles că cică nu-i okay să pun flash aici, că stric atmosfera, dar… un (posibil) „bug“ sau două (posibile) „buge“ nu au făcut rău nimănui. Luaţi-le ca pe o provocare.

Un realizat într-ale nimicului,
Alex

Related Posts

Tags

Share This

8 păreri

  1. Ma bucur ca nu ai murit, chiar vroiam sa te întreb, ţi-ai luat o camera foto alb-negru? Fiecare dintre noi are nevoie de o pauză, aşa că nu cred că te va executa lumea pentru o mică pauză.

  2. Аренда автобусов,Прокат-заказ автобусов и микроавтобусов,Киев,Пассажирские перевозки.

  3. Eu sunt de acord cu ce a scris asta de deasupra mea :) ) Nici eu nu prea mai am chef deloc sa scriu, munca asta imi creeaza o lene totala

  4. Deci baiatul rus este un spammer nenorocit, dar imi e lene sa ii sterg comentariul :) ) pare asa… bine pus acolo. Daca vreti sa stiti, a scris: Autobuz, autobuze Rent-a ordinii şi camionete, Kiev, de pasageri.
    @Motrean Nu stiu, ceva e gresit la planeta asta. Te-ai astepta ca daca muncesti/mergi la scoala, sa ai mai multe cacaturi despre care sa scrii. Nu numai ca nu ai ceva nou, dar nici ideile vechi nu iti mai vine sa le pui in practica :) )

  5. Andre

    Imi place semnatura. Modestia intruchipata.
    Pacat ca nu e chiar asa…

  6. iti adora blogul, rusul ala sper sa nu se molipseasca si la mine un specimen de genul:)

  7. Da tu nu prea mai ai chef sa scrii nimic, a ? :) )

  8. Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro.

Dă-ţi cu părerea