Despre mărţişor

Mar 1, 2012 de Alex

Pentru că nu-i aşa, ce-ar fi Alecs Online dacă ocazional nu aş scrie pe aici despre tradiţii şi adevăruri suspecte, cum ar fi acela că în America 7% dintre Moşii din mall-uri au cazier?

Mărţişorul (da, ne-am întors la subiect) are aparent două mituri legate de apariţia sa. Unul din Moldova şi unul a cărui sursă nu părem să o cunoaştem. Vom începe, deci, cu al doilea. Povestea vorbeşte despre cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată evident frumoasă, dar, din nou evident, un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui (nu ştiu ce-i cu zmeii ăştia, zău). În lipsa soarelui, păsările au încetat să mai cânte, copiii nu s-au mai jucat şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând toate aceste nenorociri, un tânăr curajos a pornit în căutarea Soarelui, cutreierând Pământul în lung şi în lat, până când, după un an, a găsit palatul zmeului, moment în care l-a chemat la luptă. Dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata, aceasta ridicându-se înapoi pe cer şi luminând din nou întregul Pământ. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului, rănit în luptă, sângele cald scurgându-i-se pe zăpadă. În locul în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori; una albă, alta roşie. Roşul simbolizează dragostea pentru frumos şi aminteşte de curajul tânărului, în timp ce albul reprezintă ghiocelul, prima floare a primăverii.

Moldovenii au fost ceva mai puţin inventivi, după cum veţi putea vedea. Conform mitului moldovenesc, în prima zi a lunii martie frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă, răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat, dar primăvara l-a acoperit apoi cu mâinile ei, rânindu-se la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte, care căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel Primăvara a învis iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

O altă variantă, foarte scurtă, este că, umblând prin pădure şi torcând lâna din furcă, Baba Dochia a găsit o pară, i-a făcut o bortă şi a legat-o cu un fir de aţă. Asta se întâmpla într-o zi de 1 Martie şi de atunci s-a extins obiceiul. Cu toate astea, la originea reală a mărţişorului pare să stea o monedă de aur sau de argint, la care se ataşa o sfoară făcută din două fire răsucite, una roşie şi alta albă, ce semnificau lupta dintre viaţă şi moarte, dintre sănătate şi boală şi care erau purtate de copii şi fete tinere pentru primele 12 zile ale lui martie, ca mai apoi să fie prinse în păr şi să se păstreze acolo până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. La acel moment, fetele îşi scotea mărţişorul şi-l atârnau de creanga unui copac (asta încă se mai face), iar moneda o dădeau pe caş. Acest ritual asigura un an productiv.

Cu toate astea, originile nu sunt cunoscute exact. Prezenţa sărbătorii atât la Români cât şi la Bulgari se crede a fi datorată substratului comun Daco-Tracic, anterior romanizării la români şi slavizării la bulgari. O altă teorie este că a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nefiind numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi a vegetaţiei, fapt care ar explica şi dualitatea culorilor: albul reprezentând pacea, iar roşul războiul.