Despre Alex

În primul rând nu sunt Alecs, numele e cât se poate de cu x. 3/4 dintre voi ştiau deja, e logic într-o lume în care majoritatea părinţilor sunt normali, dar după câteva email-uri primite şi adresate cu maximă convingere lui Alecs, simţeam nevoia să fac treaba asta publică. Unii îmi spun aşa de fun, aia-i mai mult decât ok, dar alţii pur şi simplu m-au rebotezat şi mie-mi plăcea numele meu. So: Alecs este blogul, Alex este persoana.

Acum că am scos această mică frustrare din drum, a venit momentul să mă gândesc la ce să vă spun. Eu… sunt persoana care atunci când scrie nu porneşte niciodată cu un plan. O idee da, dar un plan nu se întâmplă prea des să am. Nu pentru că nu mi-ar plăcea să merg la drum ştiind ce mă aşteaptă, ci mai mult pentru că aşa m-am obişnuit de când eram mic. În timp ce toată lumea din jur îşi făcea schiţe, ba chiar întregi discursuri pe ciorne şi mai apoi pe fiţuica finală, eu îmi rezolvam scurt şi la obiect problemele. A funcţionat şi încă mai funcţionează, dar ce v-am spus acum este scuza pentru desele incoerenţe de care daţi/veţi da pe aici. Ce se întâmplă este că sar de la o idee la alta ca iepurele după morcovi şi deşi eu le pot urmări perfect, sunt convins că voi nu sunteţi la fel de capabili atunci când vine vorba de descifrarea gândirii mele haotice.

În altă ordine de idei şi poate în cea cu care trebuia să încep, sunt o persoană sociabilă la prima vedere, dar foarte timidă de fapt, chestie pentru care compensez cu umor. Umorul ăsta este după câteva momente introdus părerii mele despre persoana pe care o am în faţă şi având o educaţie destul de bună, dar la fel de timidă ca şi mine, sunt prea puţine persoanele pe care nu le plac şi cărora le-am dat o şansă la o a doua conversaţie. E un defect, nu o calitate, dar e pur şi simplu felul în care eu funcţionez. Deşi încerc să schimb asta!

Nu sufăr de acel spirit de apartenenţă la orice rahat care se întâmplă în jurul meu, nici la ţara în care locuiesc şi cu timpul am ajuns să nu-l mai am nici faţă de persoana mea. Eu zic că e o detaşare sănătoasă, pentru că o persoană cu adevărat implicată în toate problemele inutile ale vieţii este o persoană care va muri repede, dar alţii spun că este grav. Dacă şi voi vă faceţi griji că voi avea o nevastă care mă va iubi şi pe care eu o voi bate-n prostie pentru că e rece mâncarea, atunci puteţi să vă calmaţi căci nu e cazul, mă pot ataşa foarte uşor de persoane de sex feminin dacă mi-s simpatice. Cum homosexual nu sunt, violenţa în familie este într-un final glorios exclusă. Clar?

Sunt realist până la Dumnezeul în care nu cred şi înapoi, dar asta nu înseamnă că sunt pesimist. Lumea foarte des confundă pesimismul cu realismul, ceea ce e o foarte mare porcărie. Personal îmi doresc finalul fericit, dar mă aştept la cel mai probabil. E mai sănătos şi mai corect aşa, din orice punct de vedere vreţi voi. Mai sunt şi o fire destul de emoţională, dacă vreodată vă hotărâţi să citiţi ce scriu, veţi vedea probabil. Spun probabil pentru că nu e emoţional as in emo, ci e emoţional as in am o stare proastă şi îmi văd mai departe de viaţă la fel ca până acum, dar nu pot să îmi ascund pseudo-depresia pentru că îmi iasă pe ochi şi pe urechi. În fericitul sfârşit al acestui paragraf, sunt şi un romantic incurabil. Just so you know.

Acum ceva mai rapid, preferinţe în muzică nu am, dar detest manelele şi îmi displace profund populara/lăutăresca, vorbesc o grămadă de limbi pe facebook, dar de fapt ştiu doar engleză şi foarte foarte puţină germană şi franceză, ţara mea preferată este Austria, dar oraşul meu preferat nu a fost încă desemnat şi şansele sunt să nici nu fie de acolo, nu am mâncare preferată pentru că tot timpul vreau să slăbesc şi deci nu-mi permit ataşamente suspecte cu nume din meniurile restaurantelor, iar culoarea mea preferată este tot timpul cea care se potriveşte. Nu de alta, dar nu am una. Am o companie preferată, Apple. E foarte multă lume care spune că Apple e un căcat, dar de obicei ăia sunt cei care nu-şi permit preţurile şi simt nevoia să compenseze pentru gaura din portofel elucubrând idioţenii despre ceva ce nu cunosc. Nu categorizez în niciun caz persoanele după portofel, dar după gură nu am nici cea mai mică reţinere în a pune etichete. Ca ultime două lucruri, am o pasiune pentru programare şi web-design şi încă una pentru fotografie, pasiune a cărei roade vă invit să le căutaţi aici pe blog la categoria Poze sau pe flickr (banner în dreapta).

Cam atât. Dacă ceva de aici vi se pare nepotrivit sau incompatibil cu felul vostru de a percepe lucrurile, vă invit totuşi să îmi daţi o şansă, sau mai de grabă blogului meu şi dacă veţi avea o problemă şi cu ce scriu, atunci sunteţi invitaţii mei să plecaţi şi să nu vă mai întoarceţi. Îmi va părea foarte rău că nu v-am putut face fericiţi. Sunt curios să cunosc persoane noi, deşi curiozitatea nu a fost tot timpul cea mai buna calitate a omului şi dacă vreţi să daţi de mine, puteţi să îmi lăsaţi un mail prin formularul de pe pagina de Contact. So… Ingioi!