Plin de noi pasiuni, unele perfect reale şi justificate, altele imaginate în funcţie de conjunctură şi lăsate în pod pentru alte vremuri mai bune în care îşi vor găsi şi ele rostul, plictisit, cu toate astea, până la moarte de rutina evenimentelor şi de lipsa de energie din jur, de care, poate, sunt şi eu vinovat şi nu în ultimul rând, săturat până peste cap de toate limitările impuse de vârstă şi de condiţiile locative în care mă aflu.

Nu mulţi din cei care intră aici îmi ştiu vârsta, cei care o fac să se bucure, dar ideea generală e că sunt în acea perioadă a vieţii în care încep să realizez că am capacităţile şi puterea să fac tot ce îmi propun şi încă pe termenii şi condiţiile mele. Vârsta la care simt nevoia să mă desprind de turmă şi să mă duc pe drumul meu? Da, aia. Şi e nasol, pentru că mai e ceva vreme până să ajung în punctul în care să îmi şi permit să fac ce am scris mai sus. Astfel că, pentru voi, toţi cei care v-aţi plâns că nu găsiţi lucruri personale aici pe blog, here you go, I’m venting. Îmi pare într-un fel rău că trăiesc în România, pe de altă parte îmi place limba… Mă consolez cu ideea că, deşi nu sunt patriot şi nu dau doi bani pe oameni sau pe pământ, sunt perfect loial cuvintelor. E singurul lucru pe care l-aş păstra din toată nenorocirea asta în care ne aflăm, majoritatea. Sunteţi câţiva, mă bucur pentru voi, care aţi plecat sau chiar v-aţi născut prin alte părţi de glob. Felicitări!

Blogwise, totul se cam destramă. Aveam în jur câteva bloguri de care mă agăţasem şi care mă motivau să scriu… Au cam fost abandonate, unul câte unul, până când într-un final am rămas singur pe baricade… Am încercat să caut companie nouă, e greu pentru că majoritatea bloggerilor din ziua de azi sunt ori analfabeţi ori oligofreni şi incapabili de două vorbe coerente care să nu incite la violenţă populaţia cu IQ mai mare decât temperatura de afară. Poate mă înşel, dar pe restul îmi e cam greu să îi găsesc din poziţia în care mă aflu acum. Am să reîncep cu fotografia, mă tot mint. Am să o fac totuşi, pentru că lumina de azi a fost superbă şi sper să fie la fel şi mâine şi poimâine. S-a lungit şi ziua, lucrurile reintră, deci, în normalul acela plăcut şi călduros. Ziua lumină, noaptea întuneric, nu ziua întuneric şi noaptea… la fel! Şi atât. Am să mai scriu, dacă e frumos afară şi dacă lumea va ţine cu mine. Momentan totul pare să… curgă.

Cum ar veni, ştiu că atunci când intru în politică, toată lumea vrea să mă scoată de acolo, neînţelegând ce îmi place atât de mult la o mare de papagali siniştri care au în buzunar ţara şi se joacă regulat cu ea, cum mă joc şi eu cu butonul de silent al telefonului atunci când merg pe stradă (detalii personale, detalii personale!!!). De data asta am decis să mă retrag singur, nu de alta dar politica evenimentelor curente lipseşte cu desăvârşire. Toţi băieţii ăia şi toate fetiţele din stradă urlă după gâtul Băsescului, i-au adus şi un coşciug din câte am înţeles, o mare problemă fiind că şansele sunt mult mai mari ca până la urmă să-l ocupe unul dintre ei, îngheţat de frig şi lovit din toate părţile, decât măreţul president, dar… Dar! Pe ei asta nu-i descurajează. Pe mine doar puţin şi nu coşciugul, ci faptul că nimeni nu îi bagă în seamă, dar dacă mai ies vreo 3 sau 4 zile… cine ştie, poate hingherii. Oricum din câte am înţeles în Bucureşti a început să ningă. Intrăm în Cartea Recordurilor? Cea mai mare bătaie cu zăpadă!!!

No buuun, trecem peste cu menţiunea că ar trebui să iasă lume în stradă, ar trebui să protesteze, dar numai dacă în 3 zile de protest se găseşte măcar un bou care să vorbească despre ei. Boc a vorbit, a vorbit de huligani. Eu zic că e momentul ca cineva să schimbe tactica. În cu totul şi cu totul altă ordine de idei, a început şcoala. Cum îşi poate da omul de rând seama de chestia asta? Foarte simplu, intră pe facebook şi vede că toate frumoasele au o poză cu ele stând în bancă şi la descriere „primaaa ziii de şcoaalăă“. Ăla este, da, semnul. Apocalipsa vine. Ăia de la NASA nu prea par să creadă asta, dar am auzit eu de teorii ale conspiraţiei şi am văzut şi Stargate SG1, nu mă las fraierit aşa uşor.

Am planuri mari!

Nu, nu joint-ul Paraziţilor… Ăla s-a aprins acum vreo juma’ de an şi s-a stins între timp. Acum arde ţara! Ţara şi Stan, ard împreună. Una în stradă şi altul pe scăunel, la televizor, dar ideea e că ambele părţi luptă pentru aceeaşi cauză! Zgomot.

Urlă televizoarele, huliganii instigă, bătrânii ies în stradă, e haos peste tot, Băsescu nu răspunde şi toate cadrele filmate sunt cu jandarmi mici şi îndopaţi, avansând în turmă pe mijlocul unor străzi goale. Cine ştie, poate că, în spiritul 9gag, protestatarii români sunt ninja invizibili (scuzaţi pleonasmul), care protestează şi nu prea, frustraţi de faptul că deşi îşi pot face vocile auzite, nu îşi pot face feţele văzute. E greu.

Mi-ar plăcea să cred că oamenii din ţara asta ar putea ieşi în număr mare în stradă. Mi-ar plăcea să văd că cineva se revoltă, că cineva îşi cere drepturile şi, poate chiar mai ales, că cineva din ţara asta are curajul să recurgă la violenţă. Stând şi urlând, ocupând străzi pustii în mijlocul nopţii şi ferindu-ne de forţele de ordine care au supravieţuit ignatului, nimeni nu va obţine absolut nimic. Ieşind în stradă şi dansând pinguinul, nimeni nu va obţine absolut nimic. Stând în frig câteva ore o dată sau de două ori pe an, iar mai apoi mergând acasă şi înghiţind totul din nou, nimeni nu va obţine ABSOLUT NIMIC. Nu spun că oamenii ar trebui să se bată între ei, nu spun că oamenii ar trebui să atace forţele de ordine, dar spun că oamenii ar trebui să se facă observaţi într-o ţară în care legea nu este respectată, drepturile cetăţenilor nu sunt respectate şi mai ales, viitorul unui întreg popor nu este respectat. Aşa că da, JOS BĂ-SES-CU.

În Timişoara au ieşit DOAR 3000 de oameni. La Bucureşti au ieşit la fel, prea puţini. La Constanţa şi la Piteşti la fel.

Nu ştiu ce să scriu, nu vreau să scriu, vreau doar să pun ceva imagini noi în minunat slider ce se găsea acum câteva momente pe ecran. Da, pe ecran. Groaznic. A nins, dacă tot discutăm, dar degeaba dacă tot oraşul arată ca o cocină. În fine, cred că ajunge şi că voi pune acelaşi text şi la post-ul următor. Ştiu că poza e nasoală, dar asta nu e relevant. Teoretic. Detalii.

Nu ştiu ce să scriu, nu vreau să scriu, vreau doar să pun ceva imagini noi în minunat slider ce se găsea acum câteva momente pe ecran. Da, pe ecran. Groaznic. A nins, dacă tot discutăm, dar degeaba dacă tot oraşul arată ca o cocină. În fine, cred că ajunge şi că voi pune acelaşi text şi la post-ul următor. Ştiu că poza e nasoală, dar asta nu e relevant. Teoretic. Detalii.

A existat, ce-i drept, un 2010 în fotografii. Ei bine… 2011 nu se va bucura de aceeaşi onoare, nu pentru că n-ar fi fost un an bun, mai era puţin şi ar fi reuşit să fie, dar pentru că fotografic vorbind… n-a prea existat. Chestie pentru care îmi pare rău, zău de nu! Cu toate astea, anul a trecut nepăsător la toanele mele fotografice şi acum putem să ne vedem mai departe de planurile pe cel care va să vie!

Eu personal sunt puţin nehotărât. Tricou roşu sau negru? Nu pot să mă decid care dintre ele se asortează mai bine cu apocalipsa. Roşu pe de-o parte e culoarea focului, dar negru e nonculoarea nimicului… E atât de complicat!!! O altă variantă ar fi să mă îmbrac în verde. Ar fi un ultim act de rebeliune! Poate cu ceva scris pe piept? Ceva ca Ocrotiţi natura!, sau… „Aţi salvat balenele, acum e rândul nostru!“. În fine, cine ştie, poate până atunci iasă Grecia din UE şi rămânem toţi fără oxigen. Pierdem şi biluţele de foc şi pierdem şi alegerile parlamentaro-locale, un fel de doi în una, marca Chelia de Oţel şi Pişpirelul Tehnologizat.

Revenind totuşi la lumile noastre, astea de ne doare da’ avem şi ce să le facem, sper să mai rezist încă un an cu blogul. Cu momente bune şi rele, cu trafic bun, rău şi inexistent, cu teme noi care merg… sau nu, încet încetişor va trece şi 2012 şi, cine ştie, poate că vom ajunge chiar mai sus decât am ajuns până acum. Noi, ăştia de scriem, citim şi facem treburi utile sufletului şi minţii şi absolut nimănui altcuiva p-aci pe la noi prin gheretă. Va fi mişto. Trebuie să fie!

Ne mai… conversăm zilele viitoare, voi citind şi eu probabil în momentul ăla lenevind, dar până atunci vă urez un an nou cât mai fericit posibil, alături de cei dragi, dar cine ştie, poate cât mai departe de familie, cu foarte mulţi bani (nu, n-o să fie, n-o s-aveţi) şi plin de dragoste. Să dea pe afară de dragoste. Legală, desigur. În România şi Austria nu ştii niciodată cum percepe lumea relaţiile astea interumane… Deşi Austria ar fi trebuit să fie pe primul loc! Performeri, nu alta…

Master of the arts, tânăr talent încă nedescoperit, în proces de lansare şi multe alte alea pe care nu le ştiu şi nici nu aş vrea să le spun, dar n-am ce-i face, pentru că dacă vreau ca post-ul ăsta să arate bine pe prima pagină, aici trebuie să fie text. That’s it! Enjoy!

Pentru că româna pur şi simplu nu era de-ajuns. Adevăruri despre Crăciun. Undeva, adânc îngropate în arhivele Vaticanului…

Dar revenind la treburile noaste, în sfântă zi (nu ştiu dacă e chiar sfântă) a ajunului de Crăciun, m-am gândit să culeg pentru voi câteva idei despre această veche şi nemaipomenită sărbătoare a naşterii Domnului nostru, Iisus Christos nazarineanul. Am să încep acum, sufletul fiindu-mi copleşit de emoţie şi căldura acestor zile, după cum, cred cu tărie, că este şi al vostru.

• Rudolph a fost creeat de Montgomery Ward în anul 1930 pentru o promoţie de sărbători. Restul este… Istorie.
• Melodia Jingle Bells a fost scrisă iniţial pentru ziua de Thanksgiving, ca mai apoi să devină una dintre cele mai popoulare melodii de Crăciun
• În timpul nopţii de Crăciun, Moşul trebuie să viziteze 842.000.000 de case, viteza medie trebuind să fie de 7.718.816 km/s.
• Numărul de diamante vândute este mai mare în jurul Crăciunului decât în oricare altă perioadă a anului.
• 7% dintre Moşii din mall-uri au cazier (în America).
• XMas îşi are originile în limba greacă, litera X fiind prima literă a cuvântului Χριστός, care se traduce în Christos.
• Ştiaţi că scrierea numelui mântuitorului este o enigmă imposibil de descifrat în limba română? Eu da şi am ales Christos. Voi mai aveţi Hristos şi Cristos.
• În daneză „Crăciun fericit“ se spune Glaedelig Jul, în olandeză Vrolijike Kerst, în greacă Kala Christouyenna şi în japoneză メリークリスマス (Merīkurisumasu).
• Primele beculeţe pentru brad au fost folosite în anul 1895.
• Kris Kringle (numele lui Moş Crăciun) chiar trăieşte la Polul Nord. Conduce un Ford Tempo din 1984 şi livrează pizza.
• Un brad are nevoie de 6-7 ani pentru a ajunge la o înălţime medie, numai bună pentru a fi tăiat.
• De Crăciun fotografii din SUA câştigă în jur de $2,255,750,000 de pe fotografiile pentru promoţii
• 27% dintre americani vor să-şi pozeze animalele de casă alături de Moş Crăciun.
• În absolut ultimul rând, ăsta este al treilea Crăciun prin care trece Alecs Online.

Ce rost mai avea să scriu şi Christmas când sunt convins că (aproape) toţi l-aţi citit deşi nu era acolo? So… Business is being done down there, aşa că mergeţi repede la paragraful următor.

Mi-ar fi, cred, mult mai comod să fac un fel de mash-up între articolul cu felicitările de Crăciun şi cel cu felicitările de revelion. În fond sunt cam tot pe-acolo în calendar, singura diferenţă remarcabilă fiind pentru cei credincioşi până la os, sau măcar până adânc în carne. No da’ n-am s-o fac, penru că ar fi de mare porc şi parcă nici mie nu mi-ar plăcea să-mi spună cineva de Crăciun că a fost un an minunat şi că îmi urează unul şi mai şi, plin de cadouri sub brad. Greşesc? Dacă da, spuneţi şi refac totul cât aţi zice Stizostedion Lucioperca – adică şalău.

Vă urez, deci, un Crăciun cât mai minunat şi mai călduros, alături de cei dragi, aproape sau cât mai departe de familie (pentru că cei dragi nu au tot timpul acelaşi sânge în vene ca voi), plin de bucurii, acoperit de zăpada care pare să nu mai vină şi cu o grămadă de cadouri sub brad pe care nu aţi dat voi bani. Adicătelea pe care le primiţi. Ingioi!

De ce singur de Crăciun? Greu de spus, dar lumea pare să caute asta şi să ajungă aici, aşa că m-am gândit să o ajut.

Mă gândesc că depinde şi de ce înţelege fiecare prin singur. Unii pot fi fizic singuri, izolaţi într-o cameră în timp ce restul prietenilor lor sunt în oraş sau în altă parte, sărbătorind împreună şi având cea mai bună noapte a vieţii lor, iar alţii pot fi sufleteşte singuri, într-o lume unde nimeni nu dă nici doi bani pe ei, o lume în care nu şi-au găsit şi nici nu e probabil să îşi găsească curând un suflet pereche. Ambele cazuri sunt extrem de tragice şi cel mai probabil nu vor putea fi rezolvate vreodată. Niciodată. Nici cu tot efortul din lume şi toate operaţiile estetice. Nici dacă vă vindeţi sufletul diavolului. Nici dacă îi daţi şi-o savarină. Îmi pare rău! Sau nu…

Trecând acum mai departe, pentru că nu am de gând să dedic un post întreg unor persoane care caută pe net soluţii pentru chestii de genul, lumea Alecs Online arată destul de interesant la acest moment. Nu se întâmplă absolut nimic în ea. Mâine apare felicitarea, vă spun ca să o aşteptaţi, să faceţi coadă la internet cum fac fanii coadă la magazinele Apple când apare un produs nou… Şi cam atât. Fotografii v-aş arăta, dar n-a mai nins aşa că n-avem, poveşti suspecte despre lucruri suspecte, pornite din frustrări suspecte, n-avem nici din alea – pentru acest ultim lucru părându-ne extrem de rău (nouă, mie) – aşa că, într-un final, am fost nevoit să accept înfrângerea şi să aştept cuminte prima nenorocire care să mă inspire.

În politică nu pot spune că mai ştiu ce se întâmplă, dar dacă lumea nu s-a întors subit pe dos, şansele sunt ca întreaga ţară să îl înjure pe triplu Che, dar în acelaşi timp să se pregătească de pus ştampila pe păpuşă şi ca presa să comenteze pe marginea unor subiecte absolut imbecile. În caz că vă întrebaţi, triplu Che nu vine de la Che Guevara, ci de la Chel, Chior şi Capsoman. Triplu Che, see? Dacă tot nu ştiţi despre cine vorbesc, nu meritaţi nici să aflaţi şi… Ia să intrăm puţin pe Antena 3 şi să vedem ce se întâmplă…

Boc a fost huiduit în Parlament. Hu. Moţiunea de cenzură denumită absolut tragic După 22 de ani, democraţia este în pericol a picat. Semn că, evident, nu este… De fapt aici hai să ne oprim puţin de tot. Pentru 22 de ani în România n-a fost chiar democraţie. A început aşa şi fiecare a încercat să o fenteze din ce în ce mai tare. Că PSD-ul n-a ştiut din prima cum şi a reuşit Băsescu, că Antonescu nici n-a apucat să afle, toate perfect adevărate, dar serios… PSD: democraţia este în pericol? V-aştept pe voi să o salvaţi… Trecând mai departe, agenţia de presă a partidului comunist Coreean spune asta: „O furtună de zăpadă s-a declanşat pe un munte sacru, salutând astfel memoria liderului nord-coreea Kim Jong-Il, şi o păsare a venit să-şi prezinte omagiile“, iar Dinu NuŞtiuCum, tipul care cică susţine că este tatăl Monicăi Columbeanu (aia mare care-a fost cu ăla micu), a fost arestat pentru că a forţat mai multe minore să se prostitueze.

De ce… De ce rahat ar vrea cineva să ştie toate ştirile astea. Adicătelea, mai pe scurt, ar veni că în România, cu democraţie, cu toate alea, deşi întreaga ţară urăşte conducerea, conducerea rămâne acolo, că opoziţia e la fel de stupidă ca puterea şi nu poate strânge nici măcar suficiente voturi, dar va fi perfect capabilă să conducă o ţară, că întreaga Coree de Nord e ori populată de imbecili, ori condusă de nişte stupizi şi că un întreg popor e interesat de un nimeni care susţine că e tatăl unei nimeni şi care a comis o crimă. Numai că aici pentru crime nu ajungi în puşcărie, sau şi dacă ajungi, aia e nimic! Problema e că ajungi la TV! Stupid…